by Andreea Tătaru
Şi-o lume-ntreagă se-ntoarce
Cu susul-n jos, cu mii de cuvinte
Cu al căror tâlc nu se poate deprinde.
Şi-o lună, un cer, un soare
Dispar şi nimic nu mai răsare,
Iar timpul se opreşte-n loc
Deşi ticăitul vag se mai aude,
Căci sunetul şi ale lui unde
Încă nu au ars în 'cel foc
Al uitării de vise, de gânduri
De emoţii ce fost-au
Surprinse în primele rânduri.
Gol, pustiu şi întuneric - un nimic!
Se agită într-o horă lină,
Iar mâna aruncă aste cuvinte-ntr-un plic
Al cărui destinatar e-ntr-o lume fără lumină,
Într-un haos absolut
Şi-un adânc necunoscut.
Zâmbete şi secunde infinite se-ndepărtează,
Cu viteza luminii se duc în trecutul de nepătruns
Şi-o minte izolată visează
Cu ochii deschişi la un prezent de neatins.
7 comentarii:
Frumoasa poezie....
@Anonim: Multumesc! Te mai astept! :)
Fata sigur ai avut o melodie frumoasa cand ai scris poezia...>:D<
Costi
@Costi: Culmea, e prima oara cand scriu fara muzica. Eram la scoala si brusc m-au cuprins gandurile:).
Like like like....
Cine citeste poezia printre randuri o sa isi dea seama ca si ei au visat la ceva(cineva) sau inca viseaza.
Cu ochii deschişi la un prezent de neatins.
Poate si eu chiar si tu...
E frumos sa visezi. Ca pentru cateva clipe esti in lumea ta si te simti fericit. Dar nu merita sa traiesti din vise.
Trimiteţi un comentariu