Ca să avem ce povesti

Vineri, 27 mai 2011, ora 18:35, Piaţa Romană, Bucureşti.
Aglomeraţie, lume agitată, eu şi colega încântate că am găsit în sfârşit o patiserie (aia de lângă ASE). Traversăm cu paşi repezi înapoi spre direcţia Universitate. La fix începea piesa. Cum păşesc pe trotuar, chiar pe colţul cu florăriile îmi iese în cale el - cel care de azi încolo trebuia să îmi călăuzească drumul, să mă facă top-modelă şi eu să nu miros a apă de colonie de fiţe ci să put a bani. Hai să... nu zău?


,,Bună ziua! Ştiţi facem un casting pentru shootinguri foto, reclame pentru haine de firmă ca X, Y, Z, parfumuri şi produse cosmetice. " - zice personajul în culpă şi îmi întinde un pliant aproape mototolit.


(Ei na? Dar la hârtie igienică nu faci reclamă... cocoşel?)


,,Bun, şi?" - îi zic eu celui care trebuia să mă ţină de acum încolo sub lumina reflectoarelor.
,,Păi ce vârstă aveţi în primul rând?" - testează impresarul terenul.
,,17!" - se pripeşte colega.
,,A păi bun, (Numai bune, prospături! Le prostim repede.) nu trebuie decât să ne lăsaţi numele, prenumele, un număr de telefon şi eventual... să ne spuneţi ce înălţime aveţi." - zice cocoşul întinzând mâna şi îşi spune chiar şi numele - ce onoare pe capul meu!


(I-auzi? Dar măsura de la sutien nu te interesează? Dragul mamei, tu!)


,,Mulţumim, dar nu ne interesează un astfel de casting!" - i-o tai deja iritată.
,,Păi de ce nu? V-aţi putea lansa. Uitaţi, haideţi să vorbiţi cu colega mea. Vă poate lămuri." - şi îmi arată cu mâna spre scara blocului.


(Prietene, chiar mă crezi dobitoacă?)


Şi mai iritată de insistenţele lui îi spun: ,,Domeniul nu ne atrage! O zi bună!"
Văzând că n-are cu cine: ,,Am înţeles. Mă scuzaţi pentru că v-am reţinut."


Înţeleg că mutra mă de gol că sunt mai copilă, dar când mă uit în oglindă nu văd să scrie ,,proastă" pe fruntea mea. A naibii să fie de scară, că numai acolo nu îmi dădea lămuriri. Mă întreb câtă prostime înghite gogoşile de genul şi mai ales  cu ce arome câte zburdalnice păşesc în scările viitorului. Şi când mă gândesc ce ocazie am ratat, o adevărată carieră, nu?
Dar mde, ştiţi vorba aia: lăutare, cântă la altă masă!  - cam aşa şi cu noul meu înger păzitor. Păcat că i se cam clătina aura...
Lăsând evenimentul la o parte, seara s-a terminat aşa alături de colege şi tare bine ne-am mai simţit - umor cum rar mai întâlneşti. Acum, mă îndrept uşor către pernă căci brusc mi s-a făcut foarte dor de ea! Vă doresc un sfârşit de săptămână superb!

Posted in: