Măi, tată...

Parampampampam... bine v-am regăsit! După `lupte seculare care au durat o săptămână`, în sfârşit am timp şi reuşesc să vă scriu. Şi poate în felul acesta nu voi mai fi nevoită să spun aceeaşi poveste la nesfârşit sau să înroşesc telefonul cu toţi doritorii care vor să o asculte. 

În urmă cu o lună vă împărtăşeam aici durerile şi frustrările mele de elevă în sistemul de învăţământ românesc. Tot atunci ziceam că vă voi prezenta imaginea elevului (atenţie: elev; nu cel care se preface elev) în afara graniţelor şi că nici nu mă voi întoarce cu un gust amar în ţară. Mi-am reprezentat liceul în care învăţ (trebuie amintit că până la urmă cei de acolo mi-au dat `şutul`), organizaţia cu care colaborează, şi anume Agenda 21, dar şi ţara (deşteaptă-te, române..) într-un training internaţional în Bulgaria pe probleme de ecologie şi dezvoltare durabilă, făcând parte dintr-o trupă de şase... fete. Şi culmea: cinci din şase eram eleve. Ajunse la destinaţie, am constatat că dintre toţi participanţii (veniţi din alte şase ţări din Europa + un cetăţean american) noi eram cele mai copiliţe (cu excepţia liderului nostru, bineînteles :D)... restul având deja facultăţi terminate sau aproape terminate. Însă, nu a fost asta o piedică în procesul nostru de adaptare, partea frumoasă începând abia acum. După prima zi, în care tot timpul a fost dedicat pentru a ne cunoaşte între noi, am constatat uşor cu mândrie că engleza noastră era cu mult peste nivelul celorlaţi. Lucru recunoscut de foarte mulţi dintre ei, subliniat şi foarte mult scos în evidenţă. Şi de ce să nu spun şi eu? Într-adevăr nu aveam concurenţă la capitolul acesta. 

Ba mai mult, am fost admirate de toată lumea pentru dedicarea în toate proiectele sau cerinţele care trebuiau duse la bun sfârşit. Şi nu numai dedicare, dar în general toate activităţile în care erau implicate româncele şi în care se cerea să îţi pui la bătaie IQ-ul, ieşeau de nota 10. Am început prin a ne prezenta organizaţia printr-un simplu desen, am continuat prin a prezenta ştiri eco aşa cum le prezintă Esca, ne-am reprezentat ţara în seara cu specific internaţional într-un stil de zile mari, am pus în scenă situaţii din realitatea imediată privind animelele protejate prin lege, în care subsemnata s-a pus în pielea lor, iar lista poate continua. Rezultate? Eu cred că mult mai mult decât satisfăcătoare. Nu am cules invidie, ci admiraţie. Nu am cules priviri ciudate, ci prieteni noi. Nu am cules uşi închise, ci colaborări pe viitor. Pe scurt: am reuşit să schimbăm puţin (cred eu) imaginea pe care patria noastră o are în afara graniţelor. Trist, foarte trist este faptul că adevărata valoare ne-a fost văzută în afara graniţelor şi nu acasă, în România. Până la urmă, ăsta este unul dintre motivele pentru care toate vârfurile pleacă de aici. Însă, în ciuda durerilor mele provocate de sistemul românesc, m-am simţit pentru prima oară cu adevărat mândră că vin din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Practic, toată mândria mea am cules-o din rezultatele a ceea ce lăsam în urma mea, iar faptul că am pus un umăr la schimbarea unei imagini deteriorate şi umbrite a ţării noastre, ţară în care toate se mişcă încet, parcă îmi dă un elan şi mă face să cred că într-o zi, nu ştiu care, una foarte îndepărtată, ceva se va schimba şi aici. 

Personal, v-aş putea spune că am avut parte de o ieşire din Bucureşti ideală, parcă făcută pentru sufletul meu. Pe lângă activităţi, am muşcat din timpul liber profitând de piscină sau de... tanananam... terenul de baschet. Mi-am testat pasiunea şi anume graiul rusesc încă de dinainte să ajung la destinaţie, dar şi pe parcursul celorlalte zile şi tare a mai crescut sufletul în mine. Am respirat aer curat, am avut zile însorite (unele poate chiar prea însorite) şi am legat prietenii cu oameni din alte colţuri ale lumii. În schimb, ca un plus pentru tărâmurile lui Hristo Botev şi un minus pentru meleagurile lui Cuza, trebuie să vă spun că da, bulgarii într-adevăr au păduri, într-adevăr se plantează în continuare (am plantat şi eu copacul meu:D) şi într-adevăr nu se prea defrişează. Ei bine, noi ar trebui să ne oprim din defrişat şi apoi să ne gândim şi la plantat. Dar cum balanţa trebuie echilibrată, vă spun sincer că Bucureştiul nostru este superb pe lângă Sofia, care sincer, mi se pare că are un aspect trist. M-am speriat exact din momentul în care am păşit în gară. Plus că la noi, bordurile ca bordurile, dar pe bulevardele mari nu mai găsim gropane care să ne zgâlţâie maşinile la fiecare 10 metri. Acolo, încă se practică acest sport. Iar din punct de vedere al atracţiilor turistice, România, în comparaţie cu Bulgaria, are mult mai multe locuri care trebuie văzute. Doar să investim în turism. :)

Ei, dragii babei, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. Mi-am vărsat bucuriile şi ofurile, iar acum fiecare după cugetările lui... eu am fost, am văzut, v-am povestit. Şi da, pronosticul meu, cum că nu mă voi întoarce cu un gust amar, a trecut de la stadiul de ipoteză la cel de concluzie. 

Pe final vin cu vorbele mamei care m-a tot văzut dezamăgită că m-am întors acasă: ,,Ai văzut? A fost de ajuns să pleci o dată ca să îţi doreşti să nu te mai întorci!". 
Şi nu era vorba de locul în sine, ci de oamenii pe care i-am cunoscut. :)

Cum am ajuns să te iubesc
Nici până azi nu ştiu,
Cum fac de vreau să mă feresc 
Şi tot la tine viu ?

Tu, Românie, tu!

Posted in: