Efemer

Zilele trecute, în căutarea unor nimicuri printr-un dulap pe care îl deschid mai rar, m-am lovit de nişte plicuri pe care, probabil, le-am ţinut cu gândul că peste ani voi suspina când voi redescoperi ceea ce ascund. Aşa că nu am stat pe gânduri şi am recitit aceleaşi rânduri pe care le-am mai citit odată, cândva. Erau nişte felicitări care se terminau în aceeaşi sintagmă pe care toţi o folosim: ,,a ta prietenă/a ta colegă de bancă/a ta vecină (etc.) care nu te va uita niciodată". Citind acele rânduri şi declaraţii de prietenie veşnică am realizat cât de mincinoşi suntem fără sa vrem. Mi-am pus întrebarea: cu câţi dintre cei care mi-au scris acum câţiva ani aceste fraze mai păstrez legătura? Câţi dintre noi chiar nu ne uităm vechii prieteni?
Ulterior m-am întâlnit cu una dintre profele din generală, care, într-un timp foarte scurt şi-a lăsat amprenta destul de mult asupra mea. Azi nu mai dă note. Azi nu mai modelează alte suflete. Sistemul a dezamăgit-o şi  s-a orientat spre alt domeniu. Deşi locuim în acelaşi cartier, ne întâlnim foarte rar. Şi despre ce poţi vorbi când te reîntâlneşti cu o persoană, respectiv profesoară, pe care nu ai mai văzut-o de mult? - ,,Ce mai face X-ulescu? Dar Ionescu? A... îmi amintesc ziua în care l-am pus să copieze caietul de 25 de ori". În momentul acela mi-am dat seama că din 24 câţi eram în clasă, cu 5-6 mai ţin legătura. 
,,Ne-am împrăştiat, am întâlnit lume nouă, cercuri de prieteni noi. Puţini dintre noi ne mai intersectăm." - i-am spus eu. 
Acum mă mint că nu îmi voi uita colegii de liceu, că voi păstra legătura cu toţi, că mă voi întâlni cu ei şi după terminarea clasei a XII-a. Însă totul este efemer, iar dintre toţi doar 2-3 îmi vor rămâne aproape. Unii poate vor pleca din ţară, alţii poate îşi vor schimba numerele de telefon sau adresele de e-mail. 
Stau şi bifez în memorie toate persoanele care mi-au promis că îmi vor fi fraţi, surori, mame, taţi, câţi mi-au spus că nu îşi doresc să renunţe la prietenia noastră şi totuşi, cu sau fără voinţa lor au făcut-o, câţi au dispărut subit din viaţa mea fără vreun ,,adio". Stau şi îmi aduc aminte că şi eu le-am promis prietenie eternă multora, că indiferent de ce va fi, vom păstra legătura, dar ale vieţii valuri şi adieri m-au purtat în alte direcţii. Nu am să îi uit niciodată, sunt sigură de asta, însă stau şi mă întreb: ce ne împiedică să ne regăsim? Cotidianul, priorităţile, problemele, lenea?
De cele mai multe ori regret că ne îndepărtăm fără vreun motiv anume unii de ceilalţi. Îmi revin în minte multe amintiri şi în zadar încerc să le redau viaţă. Aşa că nu pot decât să privesc spre viitor cu promisiunea că îi voi păstra în suflet mereu pe toţi cei care mi-au fost alături odată chiar dacă nu îi voi mai suna prea des sau ne vom mai întâlni doar ocazional pe stradă.
Azi am simţit că vreau să vă transmit ceva. Azi mi-au alunecat degetele pe tastatură fără să se împiedice. Azi am scris cu sufletul. Şi dacă voi aţi găsit reţeta prin care vă puteţi păstra alături toţi prietenii pentru totdeauna, împărtăşiţi-o şi cu mine. Aici timpul m-a învins şi simt că şi pe voi. 
Efemer.
Efemer este totul: viaţa, clipele de fericire, de tristeţe... noi!

Posted in: